1.
Fiecărui profesor al lui Dumnezeu i-au fost desemnaţi anumiţi
elevi, iar aceştia vor începe să îl caute de îndată ce răspunde la
Chemare.
I-au fost aleşi tocmai ei
pentru că, dat nivelul lor de înţelegere li se potriveşte cel mai bine forma
programei universale pe care le-o va preda el. Elevii lui l-au aşteptat pentru
că venirea lui e certă. Din nou, e doar o chestiune de timp. Odată ce-a ales să
îşi îndeplinească rolul, simt gata şi ei să şi-l îndeplinească pe al lor.
Timpul stă după el să aleagă, dar nu şi după cei pe care îi va servi. Când va
fi gata să înveţe, îi vor fi furnizate ocaziile de-a preda.
2.
Pentru a înţelege planul de predare-învăţare al mântuirii, e
necesar să se înţeleagă conceptul de timp pe care îl expune cursul.
Ispăşirea corectează
iluziile, nu adevărul. De aceea, ea corectează ceva ce nu a existat nicicând.
În plus, planul acestei corecţii s-a stabilit şi încheiat simultan, pentru că
Voia lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu timpul. La fel şi realitatea
întreagă, din moment ce ţine de El. Clipa în care ideea separării a pătruns în
mintea Fiului lui Dumnezeu a fost şi clipa în care s-a dat Răspunsul lui
Dumnezeu. În timp, asta s-a întâmplat demult de tot. În realitate, nu s-a
întâmplat deloc.
3.
Lumea timpului e lumea iluziei. Ce s-a întâmplat demult pare să se
întâmple acum.
Decizii luate cu mult timp
în urmă par deschise, încă de luat. Ce s-a învăţat, s-a înţeles şi a trecut de
mult e privit ca un nou gând, o proaspătă idee, o altă perspectivă. Deoarece
voinţa ta e liberă, poţi accepta ce s-a întâmplat deja în orice clipă vrei, şi
numai atunci îţi vei da seama că a existat dintotdeauna. După cum subliniază
cursul, nu eşti liber să alegi programa, şi nici forma în care o vei învăţa.
Eşti liber însă să decizi când vrei să o înveţi. Iar, când o vei accepta, va fi
gata învăţată.
4.
Timpul, prin urmare, se întoarce efectiv la o clipă atâta de
străveche, încât depăşeşte toată amintirea şi trece chiar dincolo de
posibilitatea amintirii.
Dar, fiind o clipă
retrăită tot mereu, pare a fi acum. Şi dă impresia, atunci, că elevul şi
profesorul se reunesc în prezent, găsindu-se unul pe altul de parcă nu s-ar mai
fi întâlnit. Elevul vine la timpul potrivit la locul potrivit. Lucrul acesta e
inevitabil, pentru că a ales corect în acea clipă străveche pe care o
retrăieşte acum. La fel şi profesorul: a făcut o alegere inevitabilă într-un
trecut străvechi. Voia lui Dumnezeu în toate doar pare să ia timp până dă
rezultate. Ce ar putea să întârzie puterea veşniciei?
5. Când elevul şi profesorul se reunesc, începe o situaţie de predare - învătare.
Căci profesorul nu e de
fapt cel ce predă. De fiecare dată când se adună doi în scopul învăţării, le
vorbeşte Profesorul lui Dumnezeu. Relaţia e sfântă datorită acestui scop, iar
Dumnezeu a făgăduit că Îşi va trimite Spiritul în fiecare relaţie sfântă. În
situaţia de predare-învăţare, fiecare învaţă că a da şi a primi sunt acelaşi
lucru. Delimitările pe care şi le-au trasat între roluri, minţi, trupuri, nevoi, interese, şi toate diferenţele care au crezut că
îi separă unul de celălalt pălesc, se şterg şi dispar. Cei ce vor să înveţe
acelaşi curs împărtăşesc un singur interes şi un singur obiectiv. Şi, de aceea,
cel ce a fost elev devine profesor al lui Dumnezeu el însuşi, căci a luat
singura decizie care i-a dat şi lui propriul profesor. A văzut într-o altă
persoană aceleaşi interese ca ale lui.
din - Curs de Miracole
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu