CUM AR TREBUI SĂ ÎŞI PETREACĂ ZIUA PROFESORUL LUI DUMNEZEU

1.           Pentru profesorul avansat al lui Dumnezeu, întrebarea aceasta nu are noimă. Nu există un program, căci lecţiile se schimbă în fiecare zi.

Dar profesorul lui Dumnezeu e sigur de un lucru: ele nu se schimbă la voia întâmplării. Văzând asta şi înţelegând că e adevărat, e mulţumit. I se va spune tot ce trebuie să fie rolul lui, în ziua aceasta şi în fiecare zi. Iar cei ce împărtăşesc cu el rolul acesta îl vor găsi, să poată învăţa împreună lecţiile zilei. Nu va lipsi niciunui dintre cei de care va avea nevoie, niciunul nu va fi trimis fără o ţintă gata stabilită, una ce poate fi învăţată chiar în ziua respectivă. Pentru profesorul avansat al lui Dumnezeu, atunci, întrebarea aceasta este de prisos. S-a pus şi i s-a şi răspuns, iar el ţine o legătură constantă cu Răspunsul. E gata, şi vede drumul pe care îl străbate întinzându-se sigur şi neted înaintea lui.

2.           Cum rămâne cu cei ce nu au atins certitudinea lui?

Ei nu sunt gata încă de o asemenea lipsă de structurare din partea lor. Ce trebuie să facă să înveţe cum să îi cedeze ziua lui Dumnezeu? Există câteva reguli generale care se aplică, deşi fiecare trebuie să le utilizeze cât de bine poate, în felul lui. Rutinele ca atare sunt periculoase, pentru că devin cu uşurinţă dumnezei de sine stătători, ameninţând chiar ţelurile pentru care au fost instituite. În mare, aşadar, se poate spune că e bine să începi ziua corect. În cazul în care o începi greşit, poţi să o iei oricând de la capăt. Dar există avantaje evidente în sensul economisirii timpului.

3.           La început, e înţelept să gândeşti în termeni temporali.

Acesta nu e nicidecum criteriul ultim, dar la început este, probabil, cel mai simplu de respectat. Economisirea timpului e un lucru esenţial care e scos în relief la început şi care, deşi rămâne important pe toată durata procesului de învăţare, va fi reliefat tot mai puţin. La început, putem afirma cu siguranţă că timpul dedicat începerii corecte a zilei chiar economiseşte timp. Cât timp ar trebui să se petreacă astfel? Depinde de profesorul lui Dumnezeu. El nu poate revendica titlul acesta până nu parcurge culegerea de exerciţii, din moment ce învăţătura noastră se desfăşoară în cadrul cursului. După încheierea intervalelor practice mai structurate, pe care le conţine culegerea de exerciţii, nevoile individuale devin considerentul principial.

4.           Cursul acesta e întotdeauna practic.

Se poate ca profesorul lui Dumnezeu să nu se afle într-o situaţie în care poate gândi în linişte de îndată ce se scoală. În cazul acesta, să ţină minte că alege să stea o bucată de timp cu Dumnezeu de îndată ce îi va fi posibil, şi să o facă. Durata nu e considerentul principal. Poţi foarte uşor să stai neclintit o oră întreagă cu ochii închişi, şi să nu realizezi nimic. La fel de uşor, Îi poţi da lui Dumnezeu numai o clipă şi, în clipa aceea, să te uneşti cu El total. Poate că singura generalizare ce se poate face este următoarea: cât mai curând posibil după ce te scoli, parcurge-ţi bucata de timp tihnit, prelungind-o cu un minut sau două după clipa în care începe să ţi se pară dificil. E posibil să descoperi că dificultatea o să scadă şi o să dispară. Dacă nu, e timpul să te opreşti.

5.           Acelaşi procedeu trebuie urmat şi seara.

Dacă nu e posibil să îţi parcurgi bucata de timp tihnit chiar înainte de culcare, ar trebui să o faci mai devreme în cursul serii. Nu e înţelept să stai culcat. Mai bine e să şezi în capul oaselor, în ce poziţie preferi. Acum că ai terminat culegerea de exerciţii, sigur ai ajuns la unele concluzii pe această temă. Dacă e posibil însă, bucata de timp pe care I-o dedici lui Dumnezeu e de dorit să fie chiar înainte de culcare. Asta îţi va pune mintea într-o stare de repaus şi te va orienta în direcţia opusă fricii. Dacă e mai convenabil să fie însă mai devreme, fii sigur cel puţin că nu uiţi să aloci câteva clipe - ajunge şi o clipită - în care închizi ochii şi te gândeşti la Dumnezeu.

6.           Un gând anume ar trebui să îţi aminteşti pe tot parcursul zilei.

E un gând de pură bucurie, un gând de pace, un gând de nemărginită degajare, nemărginită pentru că lucrurile toate sunt eliberate în sânul lui. Crezi că ţi-ai făcut un loc în care eşti în siguranţă. Crezi că ai făcut o forţă care te poate mântui de toate lucrurile înspăimântătoare pe care le vezi în vise. Nu e aşa. Siguranţa ta nu stă acolo. Lucrul la care renunţi nu e decât iluzia iluziilor protectoare. Şi tocmai de asta de temi, şi numai de asta. Ce prostie să îţi fie atât de frică de nimic! De absolut nimic! Mecanismele tale de apărare nu vor funcţiona, dar nu eşti în pericol. Nu ai nevoie de ele. Recunoaşte asta, şi vor dispărea. Şi numai atunci vei accepta adevărata ta protecţie.  

7.           Ce simplu şi uşor se scurge timpul pentru profesorul lui Dumnezeu ce a acceptat protecţia Sa!

Tot ce a făcut odinioară în numele siguranţei nu îl mai interesează. Căci e în siguranţă şi o ştie. Are o Călăuză infailibilă. Nu e nevoie să facă distincţii între problemele pe care le percepe, căci Cel la Care apelează pentru toate nu recunoaşte o ordine a dificultăţii în rezolvarea lor. Siguranţa lui este la fel de bună în prezent pe cât a fost de bună înainte de-a fi acceptat iluziile în minte, şi pe cât va fi de bună când se va lepăda de ele. Nu există nicio diferenţă în starea lui la momente diferite şi în locuri diferite, căci - pentru Dumnezeu - sunt toate una. Aceasta este siguranţa lui. Şi nu are nevoie de mai mult.

8.           Vor exista însă tentaţii pe drumul pe care îl mai are profesorul lui Dumnezeu de străbătut, şi trebuie să îşi amintească, pe tot parcursul zilei, propria-i protecţie.

Cum poate să o facă, mai ales în timp ce mintea îi este ocupată cu lucruri din afară? Nu poate decât să încerce, şi succesul lui depinde de convingerea pe care o are că va reuşi. Trebuie să fie sigur că succesul nu şi-l aduce el, dar că i se va da în orice clipă, loc şi împrejurare în care îl cere. Vor exista momente în care certitudinea îi va şovăi, iar în clipa în care se întâmplă asta va reveni la încercările anterioare de-a se bizui numai pe el însuşi. Nu uita că asta e magie, iar magia e un jalnic substitut pentru adevăratul ajutor. Nu e destul de bun pentru profesorul lui Dumnezeu, pentru că nu e destul de bun pentru Fiul lui Dumnezeu.

9.           Evitarea magiei e evitarea tentaţiei. Căci toată tentaţia nu e decât încercarea de-a substitui Voia lui Dumnezeu cu alta.

Încercările acestea pot părea foarte înfricoşătoare, dar nu sunt decât vrednice de milă. Ele nu pot avea efecte: nici bune, nici rele; nici tămăduitoare, nici distructive; nici liniştitoare, nici înspăimântătoare; nici dătătoare de satisfacţii, nici pretinzătoare de sacrificii. Când va recunoaşte că toată magia nu e nimic, profesorul lui Dumnezeu va atinge cea mai avansată stare. Toate lecţiile intermediare vor duce la acest obiectiv şi îl vor aduce mai aproape de recunoaştere. Căci magia de orice fel, sub toate formele, nu face absolut nimic. Neputinţa ei este motivul pentru care se poate scăpa de ea atâta de uşor. Ce nu are efecte nu poate înspăimânta.

10.                       Nu există substitut pentru Voia lui Dumnezeu.

Simplu spus, acestui fapt îşi dedică ziua profesorul lui Dumnezeu. Fiecare substitut pe care îl acceptă ca real nu poate decât să îl amăgească. Dar e ferit de toată amăgirea dacă ia decizia să fie. Poate trebuie să ţină minte că 

   „Dumnezeu este cu mine. Nu pot fi amăgit". 

Poate preferă alte cuvinte, sau numai unul, sau niciunul. Dar fiece tentaţie de-a accepta magia ca pe ceva adevărat trebuie abandonată recunoscând, nu că e înfricoşătoare, nu că e un păcat, nu că e periculoasă, ci pur şi simplu că nu are niciun înţeles. Deoarece e înrădăcinată în sacrificiu şi în separare - două aspecte ale unei singure greşeli, şi atât -, el alege pur şi simplu să renunţe la tot ce nu a avut niciodată. Şi, în schimbul acestui „sacrificiu", redevine conştient de Cer.

11.                       Oare nu e un schimb pe care să îl vrei?

Lumea l-ar face bucuroasă dacă ar şti că poate fi făcut. Profesorii lui Dumnezeu sunt cei ce trebuie să predea că poate. Aşa că funcţia lor e să se încredinţeze că au învăţat lucrul acesta. Niciun risc nu e posibil pe parcursul zilei dacă nu îţi pui încrederea în magie, căci numai asta duce la durere. 

„Nu există altă voie decât a lui Dumnezeu". 

Profesorii Lui ştiu că e aşa şi au învăţat că, în afara ei, totul e magie. Toată credinţa în magie se menţine printr-o singură iluzie smintită: aceea că funcţionează. Pe tot parcursul instruirii lor, în fiecare zi şi în fiecare ceas, chiar şi în fiece minut şi secundă, profesorii lui Dumnezeu trebuie să înveţe să recunoască formele de magie şi să le perceapă lipsa de înţeles. Li se retrage frica, aşa că ele dispar. Şi aşa se redeschide poarta Cerului, iar lumina lui se poate revărsa din nou peste o minte netulburată.  

din - Curs de Miracole