Mântuirea e dreptatea lui Dumnezeu

1.           Dreptatea e corecţia divină pentru nedreptate.

       Nedreptatea e baza tuturor judecăţilor lumii.

Dreptatea corectează interpretările la care dă naştere nedreptatea, şi le anulează. În Cer nu există nici dreptate, nici nedreptate, greşeala fiind imposibilă şi corecţia neavând înţeles. În lumea aceasta însă, iertarea depinde de dreptate, din moment ce tot atacul nu poate fi decât nedrept. Dreptatea e verdictul Spiritului Sfânt asupra lumii. Dreptatea nu e posibilă decât în judecata Lui, pentru că - în lume - nimeni nu e în stare să facă numai interpretări drepte şi să se 31 lepede de toate nedreptăţile.

Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi judecat drept, nu ar mai fi nevoie de mântuire. Gândul separării ar fi fost de-a pururi de neconceput.

2.           Dreptatea, ca şi opusul ei, este o interpretare.

       E însă singura interpretare care duce la adevăr.

Lucrul acesta devine posibil pentru că, deşi neadevărată în sine, dreptatea nu include nimic care să se opună adevărului. Nu există conflict inerent între dreptate şi adevăr: una nu e decât un prim mic pas în direcţia celuilalt. Drumul devine foarte diferit pe măsură ce avansezi. Şi nu poţi anticipa, de la bun început, nici grandoarea peisajului, nici toată măreţia, nici panoramele imense care vin să te întâmpine în cursul călătoriei. Dar, chiar şi acestea, de o splendoare ce atinge înălţimi de nedescris pe măsură ce îţi continui drumul, nu sunt de fapt nimic în comparaţie cu tot ce te aşteaptă când se sfârşeşte drumul şi, odată cu el, timpul încetează a mai fi. Dar undeva tot trebuie să începi. Dreptatea este începutul.

3.           Toate conceptele tale de sine şi de semeni, toate temerile de stări viitoare şi toate preocupările cu trecutul îşi au originea în nedreptate.

Iată lentila care, ţinută înaintea ochilor trupului, distorsionează percepţia şi aduce mărturia lumii distorsionate înapoi minţii care a făcut lentila şi ţine la ea foarte mult. Aşa se clădeşte, selectiv şi arbitrar, fiecare concept al lumii.

„Păcatele" sunt percepute şi justificate printr-o selectivitate atentă în care trebuie să se piardă toate gândurile întregimii. Iertarea nu are loc în asemenea maşinaţii, căci nu există „păcat" care să nu pară pe veci adevărat.

4.           Mântuirea e dreptatea lui Dumnezeu.

Ea te face să reconştientizezi întregimea fragmentelor pe care le percepi sfărâmate şi separate. Iată ce înfrânge frica de moarte. Căci fragmentele separate trebuie să piară şi să moară, dar întregimea e nemuritoare. Ea rămâne în vecii vecilor aidoma Creatorului ei, fiind una cu El. Judecata lui Dumnezeu este dreptatea Lui. Asupra acesteia - o Judecată total lipsită de condamnare; o evaluare bazată întru totul pe iubire - ţi-ai proiectat nedreptatea, dându-I lui Dumnezeu lentila percepţiei deformate prin care priveşti. Acum Îi aparţine Lui, nu ţie. Ţi-e frică de El, şi nu vezi că tocmai de Sinele tău ai oroare şi te temi ca de-un duşman.

5.           Roagă-te pentru dreptatea lui Dumnezeu şi nu îi confunda milostivirea cu propria ta demenţă.

Percepţia poate face orice imagine vrea să vadă mintea. Să ţii minte asta. În asta stă Cerul sau iadul, după cum alegi. Dreptatea lui Dumnezeu trimite la Cer tocmai pentru că e total imparţială. Ea acceptă toate dovezile ce i se aduc, neomiţând nimic şi neapreciind nimic ca desprins şi separat de restul. Ea judecă numai din acest punct de vedere, şi numai din acesta. Aici tot atacul şi condamnarea devin de neînţeles şi de neapărat. Percepţia încetează, mintea e liniştită şi lumina vine iar. Viziunea e acum redată. Ce s-a pierdut s-a găsit acum.

Pacea lui Dumnezeu se pogoară asupra lumii întregi şi putem vedea.

Şi putem vedea!

19. CE E DREPTATEA? - Curs de Miracole