1.
Credinţa
într-o ordine a dificultăţilor stă la baza percepţiei lumii.
Ea
se bazează pe diferenţe; pe fundal neregulat şi prim-plan labil, pe înălţimi
inegale şi mărimi diverse, pe grade variabile de întuneric şi lumină, şi pe mii
de contraste în care fiecare lucru văzut e în competiţie cu fiecare altul
pentru a fi recunoscut. Un obiect mai mare îl pune în umbră pe unul mai mic. Un
lucru mai strălucitor distrage atenţia de la un altul cu o mai mică intensitate
de atracţie. Şi o idee mai ameninţătoare, sau una considerată mai de dorit după
standardele lumii, dă peste cap tot echilibrul mental, Ce văd ochii trupului e
numai conflict. Nu recurge la ei pentru pace şi înţelegere.
2.
Iluziile
sunt întotdeauna iluzii de diferenţe.
Cum
ar putea să fie altfel? Prin definiţie, o iluzie este o încercare de-a face o
realitate din ceva considerat de maximă importanţă, dar recunoscut ca
neadevărat. Mintea caută, de aceea, să îl facă adevărat din intensitatea
dorinţei de-a şi-l însuşi. Iluziile sunt parodii ale creaţiei; încercări de-a
conferi adevăr minciunilor. Considerând adevărul inacceptabil, mintea se
revoltă împotriva adevărului şi îşi dă iluzia biruinţei. Considerând sănătatea
o povară, se retrage în vise febrile. Şi, in aceste vise, mintea e separată,
diferită de alte minţi, cu diferite interese numai ale ei şi cu putinţa de-a-şi
satisface nevoile pe socoteala altora.
3.
De unde
vin toate aceste diferenţe? Sigur, par să fie în lumea din afară.
Dar
este cert că mintea e cea care judecă ce văd ochii. Mintea e cea care
interpretează mesajele ochilor şi le dă „înţeles". Iar acest înţeles nu
există nicidecum în lumea din afară. Ce se vede ca „realitate" este, pur
şi simplu, ce preferă mintea. Ea îşi proiectează în afară ierarhia de valori şi
apoi trimite ochii trupului să o găsească. Ochii trupului nu vor vedea
niciodată decât prin diferenţe. Dar percepţia nu se bazează pe mesajele aduse
de ei. Numai mintea evaluează mesajele lor, aşa că numai mintea răspunde de
vedere. Ea singură decide dacă ce se vede e real sau iluzoriu, dorit sau
nedorit, plăcut sau dureros.
4.
Erorile
de percepţie survin tocmai în activităţile de triere şi categorisire ale
minţii.
Tocmai
aici trebuie efectuată corecţia. Mintea clasifică ce îi aduc ochii trupului în
funcţie de valorile ei preconcepute, judecând unde se potriveşte cel mai bine
fiecare informaţie senzorială. Ce bază ar putea fi mai greşită decât asta?
Nerecunoscându-se pe sine, şi-a cerut sie înseşi să îşi dea ce va fi numai bun
să intre în aceste categorii. Şi odată ce-a făcut-o, conchide că respectivele
categorii trebuie să fie adevărate. Pe asta se bazează judecarea tuturor
diferenţelor, pentru că de asta depind judecăţile lumii. Oare se poate conta în
vreo privinţă pe acest „raţionament" confuz şi lipsit de orice sens?
5.
Vindecarea
nu poate avea o ordine a dificultăţii pur şi simplu pentru că toată boala e o
iluzie.
Oare
e mai greu de spulberat credinţa dementului într-o halucinaţie mai mare decât
într-una mai mică? Va accepta mai repede irealitatea unei voci mai tari pe care
o aude decât a uneia mai slabe? Va alunga cu mai multă uşurinţă un gând şoptit
ce îi cere să ucidă decât unul răcnit? Şi credibilitatea pe care o au, în
percepţia lui, dracii pe care îi vede e afectată oare de numărul furcilor pe
care le au în mâini? Mintea lui le-a categorisit reale chiar pe toate, aşa că
toate sunt reale pentru el. Când îşi dă seama că toate sunt iluzii, vor
dispărea. La fel şi cu vindecarea. Proprietăţile iluziilor care par să le facă
diferite sunt irelevante de fapt, căci proprietăţile lor sunt la fel de
iluzorii ca ele.
6.
Ochii
trupului vor continua să vadă diferenţe.
Dar
mintea care s-a lăsat să fie vindecată nu le va mai confirma. Vor fi unii ce
par „mai bolnavi" decât alţii, iar ochii trupului vor raporta aparenţele schimbate
ale acestora ca mai înainte. Dar mintea vindecată le va pune pe toate într-o
singură categorie: irealităţi. Acesta e darul Profesorului ei: înţelegerea
faptului că numai două categorii au înţeles în trierea mesajelor pe care le
primeşte mintea din ce pare a fi lumea exterioară. Şi, din acestea două, numai
una e reală. Aşa cum realitatea e reală întru totul, independent de mărime,
formă, timp şi loc - căci nu pot să existe diferenţe în cadrul ei -, tot aşa şi
între iluzii nu sunt deosebiri. Singurul răspuns la orice fel de boală este
vindecarea. Singurul răspuns la toate iluziile este adevărul.
din - Curs de Miracole
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu