1. Iertarea
este pentru Dumnezeu şi faţă de Dumnezeu, dar nu de la El.
E
imposibil să îţi închipui ceva creat de El care să poată avea nevoie de
iertare. Iertarea, aşadar, e o iluzie, dar - datorită scopului ei, care este al
Spiritului Sfânt - are ceva ce o face diferită. Spre deosebire de toate
celelalte iluzii, ea nu conduce în direcţia greşelii, ci în direcţia opusă ei.
2. Iertarea
s-ar putea numi un fel de ficţiune fericită; un mod în care necunoscătorii pot
acoperi distanţa dintre percepţia lor şi adevăr.
Ei
nu pot trece direct de la percepţie la cunoaştere, căci nu consideră că este
voia lor să facă aşa ceva. Asta Îl face pe Dumnezeu să pară un duşman în loc de
ce este cu adevărat. Şi tocmai această percepţie dementă îi face să nu fie
dispuşi să se ridice pur şi simplu şi să se întoarcă în pace la El.
3. Aşa că
au nevoie de o iluzie de ajutor pentru că sunt neajutoraţi; de un Gând de pace
pentru că sunt în conflict.
Dumnezeu ştie de ce are nevoie Fiul Lui înainte de
a-I cere el.
El
nu e preocupat deloc de formă, dar, odată ce a dat conţinutul, e Voia Lui ca
acesta să fie înţeles. Şi asta e de ajuns. Forma se adaptează la nevoie;
conţinutul e neschimbător, la fel de etern ca şi Creatorul lui.
4. Înainte de-a putea reveni amintirea lui Dumnezeu,
trebuie văzută faţa lui Cristos.
Motivul
e evident. Vederea feţei lui Cristos cere percepţie. Nimeni nu poate vedea
cunoaşterea. Dar faţa lui Cristos e marele simbol al iertării. E mântuire. E
simbolul lumii reale. Oricine o priveşte nu mai vede lumea. Căci e atât de
aproape de Cer pe cât e de posibil de partea aceasta a porţii. Dar, de la
poartă, nu mai e decât un pas până înăuntru. E pasul final. Şi pe acesta îl
lăsăm în seama lui Dumnezeu.
5. Iertarea
e tot un simbol, dar, ca simbol doar al Voii Lui, nu poate fi împărţită. Aşa că
unitatea pe care o reflectă devine Voia Lui.
E
singurul lucru încă parţial în lume, şi totuşi, puntea către Cer.
6. Voia
lui Dumnezeu e tot ce există.
Nu
putem merge decât de la nimic la tot, de la iad la Cer. E asta o călătorie? Nu,
nu într-adevăr, căci adevărul nu merge niciunde. Dar iluziile saltă din loc în
loc, din timp în timp. Pasul final, şi el, nu e decât un salt. Percepţie fiind,
e ireal în parte. Şi totuşi, această parte o să dispară. Ce rămâne e pacea
veşnică şi Voia lui Dumnezeu.
7. Acum nu mai sunt dorinţe, pentru că dorinţele se
schimbă.
Până
şi lucrul râvnit poate să devină ceva de nedorit. Şi trebuie să fie aşa, din
cauză că eul nu poate sta în pace. Dar Voia e constantă, fiind darul lui
Dumnezeu. Iar ce dă El este de-a pururi ca El Însuşi. Acesta este rostul feţei
lui Cristos. E darul lui Dumnezeu spre mântuirea Fiului Său. Priveşte-o numai,
şi ai şi fost iertat.
8. Ce
minunată devine lumea în chiar clipa în care vezi reflectat în ea adevărul
despre tine.
Acum
eşti nepăcătos şi îţi vezi nepăcătoşenia.Acum eşti sfânt şi te percepi aşa. Şi
acum mintea se întoarce la Creatorul ei; îngemănarea Tatălui cu Fiul, Unitatea
unităţilor de după toate îngemănările, dar mai presus de toate. Dumnezeu nu e
văzut, ci numai înţeles. Fiul Lui nu e atacat, ci recunoscut.
Curs de Miracole
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu