CE ESTE MOARTEA

1.           Moartea e visul central din care pornesc toate iluziile.

Nu e oare o nebunie să gândeşti că viaţa nu e decât naştere, îmbătrânire, pierderea vitalităţii şi moarte în final? Am mai pus această întrebare, dar trebuie acum să o examinăm mai atent. E singura credinţă fixă şi inalterabilă a lumii cum că toate lucrurile din ea se nasc doar ca să moară. Se consideră că asta este „legea firii", ceva de necontestat, ci de acceptat ca lege „firească" a vieţii. Ce e ciclic, schimbător şi nesigur; nefiabil, nestatornic, ce creşte şi descreşte într-un mod cert pe un făgaş la fel de cert - toate sunt considerate Voia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu se întreabă dacă un Creator blajin ar putea voi aşa ceva.

2.           Cu această percepţie a universului cum l-a creat Dumnezeu, ţi-ar fi cu neputinţă să Îl consideri iubitor.

Căci cine a hotărât să moară toate, sfârşind în pulbere şi praf, dezamăgire, deznădejde, nu poate să nu fie temut. El ţine în mână mititica-ţi viaţă doar de un fir, gata să îl rupă, fără griji, fără regrete, poate chiar azi. Sau, dacă mai aşteaptă, sfârşitul este totuşi cert. Cine iubeşte un atare dumnezeu nu ştie de iubire, căci şi-a negat că viaţa e reală. Moartea a devenit simbolul vieţii. Lumea lui e acum un câmp de luptă, unde contradicţia domneşte şi opuşii duc război constant. Unde e moarte, pacea e cu neputinţă.

3.           Moartea e simbolul fricii de Dumnezeu.

Iubirea Lui e ştearsă în această idee, care, ca un scut ridicat pentru a feri de soare, nu te lasă să o conştientizezi. Grozăvia simbolului e de ajuns să arate că nu poate coexista cu Dumnezeu. Ea prezintă o imagine a Fiului lui Dumnezeu în care e „pus la loc de odihnă" în braţele devastării, unde viermii aşteaptă să îl întâmpine şi să dăinuie şi ei puţin ca urmare a distrugerii lui. Dar viermii sunt sortiţi şi ei distrugerii la fel de sigur. Aşa că toate lucrurile trăiesc datorită morţii. Devorarea e „legea firii şi a vieţii". Dumnezeu este dement şi numai frica e reală.

4.           Credinţa curioasă că o parte a lucrurilor muritoare poate continua să existe separat de ce va muri nu proclamă un Dumnezeu iubitor, nici nu redă motive de încredere.

Dacă moartea e reală în privinţa unui lucru, nu există viaţă. Moartea neagă viaţa. Dar, dacă există realitate în viaţă, moartea e negată. Niciun compromis nu e posibil aici. Fie există un dumnezeu al fricii, fie Unul al Iubirii. Lumea încearcă o mie de compromisuri şi va mai încerca încă o mie. Niciunul dintre ele nu le poate fi acceptabil profesorilor lui Dumnezeu, căci niciunul dintre ele nu Îi poate fi acceptabil lui Dumnezeu. El nu a făcut moartea pentru că nu a făcut nici frica. Pentru El, ambele sunt la fel de lipsite de înţeles.

5.           „Realitatea" morţii e ferm înrădăcinată în credinţa că Fiul lui Dumnezeu e un trup. Iar, dacă Dumnezeu a creat trupuri, moartea chiar ar fi reală. Dar Dumnezeu nu ar fi iubitor.

Nicăieri altundeva nu se evidenţiază mai bine contrastul dintre percepţia lumii reale şi cea a lumii iluziilor. Dacă El e Iubire, moartea e efectiv moartea lui Dumnezeu. Iar acum, Propria Lui creaţie trebuie să se teamă de El. Nu e Tată, ci distrugător. Nu e Creator, ci răzbunător. Groaznice Îi sunt Gândurile şi înfricoşător chipul. Să Îi vezi creaţiile înseamnă să mori.

6.           „Cel din urmă vrăjmaş care va fi nimicit este moartea".

Desigur! Fără ideea morţii, nu ar exista lume. Toate visele vor sfârşi cu acesta. Acesta este obiectivul final al mântuirii, sfârşitul tuturor iluziilor. Iar în moarte se nasc toate iluziile. Ce poate să se nască din moarte şi să aibă totuşi viaţă? Dar ce se naşte din Dumnezeu şi poate totuşi să moară? Inconsecvenţele, compromisurile şi ritualurile pe care le cultivă lumea în zadarnicele-i încercări de-a se agăţa de moarte, şi totuşi, de a crede că iubirea e reală, sunt magie fără minte, fără efect şi fără înţeles. Dumnezeu este, şi în El toate lucrurile create trebuie să fie veşnice. Nu vezi că El are, altfel, un opus, iar frica ar fi la fel de reală ca iubirea?

7.           Profesor al lui Dumnezeu, singura ta sarcină ar putea fi formulată astfel: să nu accepţi niciun compromis în care moartea să joace un rol. Să nu crezi în cruzime şi să nu laşi atacul să ascundă adevărul de tine.

Ce pare să moară a fost doar perceput greşit şi dus la iluzie. Acum devine sarcina ta să laşi iluzia să fie adusă la adevăr. Fii ferm într-o singură privinţă: să nu fii amăgit de „realitatea" vreunei forme schimbătoare. Adevărul nu se mişcă, nici nu oscilează, nici nu se cufundă în moarte şi în descompunere. Şi sfârşitul morţii care e? 

Doar atât: realizarea că Fiul lui Dumnezeu este nevinovat acum şi de-a pururi. 

Doar atât. Dar nu te lăsa să uiţi că nu e mai puţin de atât.

din - Curs de Miracole