CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

1.           Nu uita că, odată începută călătoria aceasta, sfârşitul este cert.

Pe parcursul ei, îndoiala o să vină şi o să treacă, şi o să treacă doar ca să revină, iar. Sfârşitul însă este sigur. Nimeni nu va pregeta să facă ce l-a însărcinat să facă Dumnezeu. Când uiţi, adu-ţi aminte că mergi cu El şi cu Cuvântul Lui în inimă. Cine poate să dispere când are o asemenea speranţă? Deşi iluziile disperării par să vină, învaţă cum să nu fii amăgit de ele. În spatele fiecăreia în parte e realitatea şi este Dumnezeu. De ce ai mai aştepta-o şi ai da-o pe iluzii, când Iubirea Lui e doar la o distanţă de o clipă pe drumul unde iluziile toate se sfârşesc? Sfârşitul este sigur şi garantat de Dumnezeu. Cine stă în faţa unui chip lipsit de viaţă când, la un pas de el, Sfânta Sfintelor deschide o uşă preastrăveche ce duce dincolo de lume?

2.           Eşti aicea un străin. Dar Îi aparţii Celui Care te iubeşte ca pe Sine Însuşi.

Cere-mi ajutorul să prăvălesc eu piatra, şi se va face după Voia Lui. Călătoria noastră chiar a început. Demult de tot, sfârşitul a fost scris în stele şi încrustat în Ceruri cu o Rază de lumină ce l-a ţinut la adăpost atât în veşnicie, cât şi de-a lungul timpului. Şi îl mai ţine - neschimbat, neschimbător şi neschimbabil.

3.           Să nu îţi fie frică.

Nu facem decât să reîncepem o veche călătorie începută mai demult şi care numai pare nouă. Am pornit iar pe un drum pe care am mai călătorit, dar ne-am rătăcit o vreme. Şi acum încercăm din nou. Noul nostru început are certitudinea ce i-a lipsit călătoriei noastre până acum. Ridică-ţi ochii şi vezi Cuvântul Lui prin stele, unde ţi-a pus Numele alături de al Lui. Ridică-ţi ochii şi află-ţi destinul cert, pe care lumea ar vrea să ţi-l ascundă, dar pe care Dumnezeu ar vrea să îl vezi.

4.           Să aşteptăm aici în linişte şi să îngenunchem o clipă cu recunoştinţă faţă de Cel Ce ne-a chemat şi ne-a ajutat să Îi auzim Chemarea.

Şi apoi, să ne ridicăm şi să purcedem cu credinţă pe drumul ce duce la El. Acum suntem siguri că nu mergem singuri. Căci Dumnezeu este aici şi, cu El, toţi fraţii noştri, Acum ştim că nu ne vom mai rătăci. Reîncepe cântecul oprit numai o clipă, deşi pare de-a pururi necântat. Ce începe aici va creşte ca viaţă, putere şi speranţă, până când lumea se va opri o clipă şi va uita tot ce a făcut visul păcatului din ea.

5.           Să ieşim în întâmpinarea lumii nou-născute, ştiind că în ea a renăscut Cristos şi că sfinţenia renaşterii acestea va dăinui de-a pururi.

Ne-am rătăcit drumul, dar El ni l-a găsit. Să mergem să Îi urăm bun venit Celui Ce vine iar la noi să sărbătorească mântuirea şi sfârşitul a tot ce credem că am făurit. Steaua dimineţii acestei zile noi vede o lume diferită, în care Dumnezeu este bine-venit şi, odată cu El, Fiul Lui. 

Noi, care Îl întregim, Îi închinăm mulţumiri, aşa cum ne aduce şi El nouă. Fiul este liniştit şi, în tihna ce i-a dat-o Dumnezeu, intră în propria lui casă şi are pace în sfârşit.

Sfârşit - Curs de Miracole

Spiritul Sfânt stă în partea minţii tale care face parte din Mintea Cristică

SPIRITUL SFÂNT

1.           Isus este manifestarea Spiritului Sfânt, pe Care L-a făcut să Se pogoare pe pământ după înălţarea lui la Cer, sau după identificarea lui completă cu Cristos, Fiul lui Dumnezeu aşa cum L-a creat El.

Spiritul Sfânt, fiind o creaţie a unui singur Creator, creând cu El şi după asemănarea sau spiritul Lui, e veşnic şi nu s-a schimbat nicicând. A fost „făcut să Se pogoare pe pământ" în sensul că era acum posibil să fie acceptat şi să I Se audă Vocea. A Lui e Vocea pentru Dumnezeu, şi are de aceea formă. Forma aceasta nu e realitatea Lui, pe care numai Dumnezeu o cunoaşte, alături de Cristos, adevăratul Lui Fiu, Care face parte din El.

2.           Spiritul Sfânt e descris în tot cursul drept Cel Ce ne dă răspunsul la separare şi ne aduce planul Ispăşirii, stabilindu-ne rolul individual în cadrul lui şi arătându-ne exact care este.

El l-a numit pe Isus conducător în îndeplinirea planului Său, pentru că a fost primul care şi-a încheiat perfect propriul rol. Iată de ce i s-a dat toată puterea în Cer şi pe pământ, iar el o va împărtăşi cu tine când ţi-l vei încheia şi tu pe al tău. Principiul Ispăşirii I-a fost dat Spiritului Sfânt cu mult înainte de a-l fi pus Isus în mişcare.

3.           Spiritul Sfânt e descris ca singura Legătură care a mai rămas să asigure comunicarea dintre Dumnezeu şi Fiii Lui separaţi.

Pentru a îndeplini această funcţie specială, Spiritul Sfânt Şi-a asumat o funcţie dublă. El cunoaşte, pentru că face parte din Dumnezeu; El percepe, pentru că a fost trimis să mântuiască omenirea. El e marele principiu al corecţiei; aducătorul percepţiei adevărate, puterea inerentă a viziunii lui Cristos. El e lumina în care se percepe lumea iertată; în care se vede numai faţa lui Cristos. El nu uită niciodată Creatorul sau creaţia Acestuia. Nu îl uită niciodată pe Fiul lui Dumnezeu. Nu te uită niciodată pe tine. Şi îţi aduce Iubirea Tatălui tău într-o eternă strălucire care nu se va şterge niciodată, pentru că Dumnezeu a pus-o acolo.

Curs de Miracole

ISUS - CRISTOS

1.           Nu ai nevoie de ajutor să intri în Cer pentru că nu ai plecat de acolo niciodată.

Dar ai nevoie de ajutor din afara ta căci eşti circumscris de false credinţe ale Identităţii tale, pe care a stabilit-o în realitate numai Dumnezeu. Ți se dau Ajutoare sub forme multiple, deşi pe altar ele sunt una. Dincolo de fiecare dintre ele e un Gând de-al lui Dumnezeu iar acesta nu se va schimba niciodată. Dar ele au nume ce diferă pentru un timp căci timpul are nevoie de simboluri, fiind el însuşi ireal. Numele lor sunt legiune, dar nu vom trece dincolo de numele pe care le foloseşte cursul însuşi. Dumnezeu nu ajută pentru că nu ştie de nevoi. Dar El creează toate Ajutoarele Fiului Său cât timp acesta crede că fanteziile lui sunt adevărate. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru ele, căci te vor conduce acasă.

2.           Numele Isus e numele celui care a fost un om, dar a văzut faţa lui Cristos în toţi fraţii lui şi şi-a adus aminte de Dumnezeu.

Aşa a ajuns să se identifice cu Cristos, nemaifiind un om, ci una cu Dumnezeu. Omul a fost o iluzie, căci a părut să fie o fiinţă separată, umblând de unul singur, într-un trup care a părut să îi ţină separat sinele de Sine, aşa cum fac toate iluziile. Dar cine poate mântui dacă nu vede iluzii şi nu le identifică apoi drept ceea ce sunt? Isus rămâne un Mântuitor pentru că a văzut falsul fără să îl accepte ca adevărat. Iar Cristos a avut nevoie de formă ca să le apară oamenilor şi să îi mântuiască de propriile lor iluzii.

3.           Prin deplina lui identificare cu Cristos –

Fiul desăvârşit al lui Dumnezeu, unica Lui creaţie şi fericirea Lui, veşnic ca El şi una cu El -,

       Isus a devenit ce trebuie să fiţi cu toţii.

El a arătat drumul ca să îl urmezi.

El te conduce înapoi la Dumnezeu pentru că a văzut drumul care i s-a deschis înainte şi l-a urmat.

El a făcut o distincţie clară, încă obscură pentru tine, între fals şi adevărat.

Ţi-a oferit o demonstraţie finală că e imposibil să îl ucizi pe Fiul lui Dumnezeu, şi că păcatul şi răul, răutatea, frica sau moartea nu îi pot schimba în niciun fel viaţa.

4.           Prin urmare, toate păcatele ţi s-au iertat pentru că nu au avut niciun efect. Şi au fost, aşadar, doar nişte vise.

Deşteaptă-te cu cel care ţi-a arătat asta, pentru că i-o datorezi celui care ţi-a împărtăşit visele, ca să poată fi spulberate. Şi care ţi le mai împărtăşeşte încă, pentru a fi una cu tine.

5.           Este Cristos? O da, împreună cu tine.

Mica lui viată pe pământ nu a fost de ajuns să predea măreaţa lecţie pe care a învăţat-o pentru fiecare dintre voi. El va rămâne cu tine să te conducă din iadul pe care l-ai făcut, la Dumnezeu. Iar, când îţi vei uni voia cu a lui vederea ta va fi viziunea lui, căci vei împărtăşi ochii lui Cristos. Să mergi cu el e la fel de firesc cum e să mergi cu un frate pe care l-ai cunoscut de când te-ai născut, căci el chiar asta şi este. S-au făcut nişte idoli cumpliţi din cel care nu vrea să îi fie lumii decât frate. Iartă-i iluziile tale şi vezi ce frate drag vrea să îţi fie. Căci îţi va linişti mintea şi o va duce, cu tine, la Dumnezeul tău.

6.           Oare e singurul Ajutor al lui Dumnezeu?

       Sigur că nu.

Căci Cristos ia multe forme, cu nume diferite, până li se poate recunoaște identitatea.

Isus e însă, pentru tine, purtătorul singurului mesaj cristic al Iubirii lui Dumnezeu. Nu ai nevoie de altul.

E posibil să îi citeşti cuvintele şi să beneficiezi de pe urma lor fără să îl accepţi în viaţa ta.

Dar el te va ajuta puţin mai mult dacă îţi împărtăşeşti cu el durerile şi bucuriile, şi renunţi la amândouă pentru a găsi pacea lui Dumnezeu.

Mai presus de toate însă, ar vrea să îi înveţi lecţia, care e aceasta:

Nu există moarte pentru că Fiul lui Dumnezeu este ca Tatăl lui. Nu poţi face nimic care să schimbe Iubirea Veşnică. Uită-ţi visele de păcat şi vinovăţie, şi vino în schimb cu mine să împărtăşim învierea Fiului lui Dumnezeu. Şi adu-i cu tine pe toţi cei pe care ţi i-a trimis El să le porţi de grijă după cum îţi port de grijă eu.

Curs de Miracole

ÎN MINTEA LUI DUMNEZEU

PERCEPȚIE ADEVĂRATĂ - CUNOAȘTERE

1.           Lumea pe care o vezi e o iluzie a unei lumi.

Nu Dumnezeu a creat-o, căci ce creează El trebuie să fie veşnic ca şi El. Şi totuşi, nu există nimic în lumea pe care o vezi care să dăinuie de-a pururi. Unele lucruri vor dura în timp puţin mai mult decât altele. Dar va veni şi vremea când toate lucrurile vizibile vor avea un sfârşit.

2.           Ochii trupului nu sunt, de aceea, mijlocul prin care se poate vedea lumea reală, căci iluziile pe care le văd ei trebuie să ducă la alte iluzii ale realităţii.

Şi asta şi fac. Căci tot ce văd ei nu numai că nu va dura, dar dă şi loc la gânduri de păcat şi vinovăţie. În timp ce tot ce a creat Dumnezeu e veşnic fără păcat şi este, de aceea, veşnic fără vinovăţie.

3.           Cunoaşterea nu e remediul pentru percepţia falsă deoarece, fiind un alt nivel, ele nu se pot întâlni niciodată.

Singura corecţie posibilă pentru percepţia falsă trebuie să fie percepţia adevărată. Ea nu va dăinui. Dar, cât durează, rostul ei este să vindece. Căci percepţia adevărată e un remediu cu multe nume. Iertare, mântuire, Ispăşire, percepţie adevărată, toate una sunt. Sunt un singur început, cu finalitatea de-a duce la o Unitate cu mult mai presus de ele înseşi. Percepţia adevărată este mijlocul prin care lumea e mântuită de păcat, căci păcatul nu există. Şi tocmai asta vede percepţia adevărată.

4.           Lumea stă ca o lespede înaintea feţei lui Cristos.

Percepţia adevărată însă o vede doar ca un văl diafan, atât de uşor de înlăturat, încât nu poate să ţină mai mult de o clipă. Se vede, în sfârşit, ce e. Şi acum nu poate să nu dispară, căci există un loc gol acum, primenit şi pregătit. Unde s-a perceput distrugere apare faţa lui Cristos şi, în aceeaşi clipă, lumea e uitată, timpul se sfârşeşte pentru totdeauna, iar lumea se învârtejeşte în nimicul din care a venit.

5.           O lume iertată nu poate să dureze.

Ea a slujit drept casă pentru trupuri. Iertarea însă priveşte dincolo de trupuri. Aceasta e sfinţenia ei; acesta e modul în care vindecă. Lumea trupurilor e lumea păcatului, căci păcatul e posibil numai dacă există un trup. Vinovăţia vine din păcat cu aceeaşi certitudine cu care iertarea înlătură toată vinovăţia. Şi, odată ce a dispărut toată vinovăţia, ce mai rămâne să ţină în loc o lume separată? Căci locul a dispărut şi el, odată cu timpul. Numai trupul face lumea să pară reală, căci - separat fiind - nu poate rămâne unde separarea e imposibilă. Iertarea dovedeşte că e imposibilă pentru că nu o vede. Şi ce vei trece atunci cu vederea îţi va fi neinteligibil, aşa cum prezenţa sa a fost odată certitudinea ta.

6.           Iată saltul perceptual pe care îl aduce percepţia adevărată: ce s-a proiectat în afară se vede în interior, iar acolo iertarea îl lasă să dispară.

Căci acolo s-a stabilit altarul închinat Fiului şi tot acolo e reamintit Tatăl lui. Aici se aduc la adevăr toate iluziile şi se pun pe altar. Ce se vede în afară trebuie să fie mai presus de iertare, căci pare veşnic păcătos. Unde e speranţa cât timp păcatul se vede în afară? La ce remediu se poate aştepta vinovăţia? Dar, văzute înăuntrul minţii tale, vinovăţia şi iertarea stau o clipă împreună, una lângă alta, pe același altar. Acolo, boala şi unicul ei remediu se unesc, în fine, într-o singură strălucire tămăduitoare. Dumnezeu a sosit să ceară ce e al Lui. Iertarea e deplină.

7.           Iar acum cunoaşterea lui Dumnezeu, neschimbată, certă, pură și total inteligibilă, intră în împărăţia ei.

Dusă e percepţia, atât cea falsă, cât şi cea adevărată. Dusă e iertarea, căci sarcina ei s-a înfăptuit. Şi duse sunt trupurile în lumina învăpăiată de pe altarul închinat Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu ştie că acesta e al Lui, după cum e şi al lui. Şi aici Ei Se unesc, căci aici splendoarea feţei lui Cristos a alungat ultima clipă a timpului, şi ultima percepţie a lumii e fără scop acum şi fără cauză. Căci, unde a sosit în sfârşit amintirea lui Dumnezeu, nu mai e nici călătorie, nici credinţă în păcat, nici pereţi, nici trupuri, iar atracţia cruntă a vinovăţiei şi a morţii s-a stins de acolo pentru totdeauna.

8.           O, fraţii mei, dacă aţi şti numai ce pace vă va învălui, vă va ocroti şi vă va ţine puri şi frumoşi în Mintea lui Dumnezeu, nu aţi putea decât să vă repeziţi să Îl întâlniţi unde Îi este altarul.

Sfinţească-se Numele tău şi al Său, căci sunt îngemănate aici, în locul acesta sfânt. Aici Se apleacă să te ridice la El, să te scoată din iluzii în sfinţenie, din lume în veşnicie, din toată frica - înapoi, redat iubirii.

Curs de Miracole

IERTARE - FAŢA LUI CRISTOS

1.           Iertarea este pentru Dumnezeu şi faţă de Dumnezeu, dar nu de la El.

E imposibil să îţi închipui ceva creat de El care să poată avea nevoie de iertare. Iertarea, aşadar, e o iluzie, dar - datorită scopului ei, care este al Spiritului Sfânt - are ceva ce o face diferită. Spre deosebire de toate celelalte iluzii, ea nu conduce în direcţia greşelii, ci în direcţia opusă ei.

2.           Iertarea s-ar putea numi un fel de ficţiune fericită; un mod în care necunoscătorii pot acoperi distanţa dintre percepţia lor şi adevăr.

Ei nu pot trece direct de la percepţie la cunoaştere, căci nu consideră că este voia lor să facă aşa ceva. Asta Îl face pe Dumnezeu să pară un duşman în loc de ce este cu adevărat. Şi tocmai această percepţie dementă îi face să nu fie dispuşi să se ridice pur şi simplu şi să se întoarcă în pace la El.

3.           Aşa că au nevoie de o iluzie de ajutor pentru că sunt neajutoraţi; de un Gând de pace pentru că sunt în conflict. 

Dumnezeu ştie de ce are nevoie Fiul Lui înainte de a-I cere el.

El nu e preocupat deloc de formă, dar, odată ce a dat conţinutul, e Voia Lui ca acesta să fie înţeles. Şi asta e de ajuns. Forma se adaptează la nevoie; conţinutul e neschimbător, la fel de etern ca şi Creatorul lui.

4.                     Înainte de-a putea reveni amintirea lui Dumnezeu, trebuie văzută faţa lui Cristos.

Motivul e evident. Vederea feţei lui Cristos cere percepţie. Nimeni nu poate vedea cunoaşterea. Dar faţa lui Cristos e marele simbol al iertării. E mântuire. E simbolul lumii reale. Oricine o priveşte nu mai vede lumea. Căci e atât de aproape de Cer pe cât e de posibil de partea aceasta a porţii. Dar, de la poartă, nu mai e decât un pas până înăuntru. E pasul final. Şi pe acesta îl lăsăm în seama lui Dumnezeu.

5.           Iertarea e tot un simbol, dar, ca simbol doar al Voii Lui, nu poate fi împărţită. Aşa că unitatea pe care o reflectă devine Voia Lui.

E singurul lucru încă parţial în lume, şi totuşi, puntea către Cer.

6.           Voia lui Dumnezeu e tot ce există.

Nu putem merge decât de la nimic la tot, de la iad la Cer. E asta o călătorie? Nu, nu într-adevăr, căci adevărul nu merge niciunde. Dar iluziile saltă din loc în loc, din timp în timp. Pasul final, şi el, nu e decât un salt. Percepţie fiind, e ireal în parte. Şi totuşi, această parte o să dispară. Ce rămâne e pacea veşnică şi Voia lui Dumnezeu.

7.    Acum nu mai sunt dorinţe, pentru că dorinţele se schimbă.

Până şi lucrul râvnit poate să devină ceva de nedorit. Şi trebuie să fie aşa, din cauză că eul nu poate sta în pace. Dar Voia e constantă, fiind darul lui Dumnezeu. Iar ce dă El este de-a pururi ca El Însuşi. Acesta este rostul feţei lui Cristos. E darul lui Dumnezeu spre mântuirea Fiului Său. Priveşte-o numai, şi ai şi fost iertat.

8.           Ce minunată devine lumea în chiar clipa în care vezi reflectat în ea adevărul despre tine.

Acum eşti nepăcătos şi îţi vezi nepăcătoşenia.Acum eşti sfânt şi te percepi aşa. Şi acum mintea se întoarce la Creatorul ei; îngemănarea Tatălui cu Fiul, Unitatea unităţilor de după toate îngemănările, dar mai presus de toate. Dumnezeu nu e văzut, ci numai înţeles. Fiul Lui nu e atacat, ci recunoscut.

Curs de Miracole

EUL - MIRACOLUL

1.           Iluziile nu vor dura. Moartea lor e sigură, şi numai asta este cert în lumea lor.

E lumea eului din această cauză. Ce este eul? Doar un vis despre ce eşti cu adevărat. Un gând că eşti separat de Creatorul tău şi o dorinţă să fii ceva ce El nu a creat. E un produs al nebuniei, nicidecum o realitate. Un nume pentru nenumit, iată tot ce e. Un simbol al imposibilităţii, o opţiune între alternative inexistente. Îi dăm un nume doar pentru a ne ajuta să înţelegem că nu e decât un gând străvechi cum că făcutul are nemurire. Dar ce poate reieşi din asta decât un vis care, ca toate visele, poate avea doar moartea ca deznodământ?

2.           Ce este eul?

Nimic, dar într-o formă care pare a fi ceva. Într-o lume a formei, eul nu poate fi negat, pentru că numai el pare real. Dar poate oare Fiul lui Dumnezeu, aşa cum l-a creat El, să îşi găsească locul în formă sau într-o lume a formei? Cel ce îţi cere să defineşti eul şi să explici cum s-a născut nu poate fi decât cel ce îl consideră real şi caută, prin definiţie, să se asigure că natura iluzorie a acestuia va rămâne ascunsă în spatele cuvintelor care par să îl facă aşa.

3.           Nu există definiţie pentru o minciună care să servească la transformarea ei în adevăr.

Şi nu poate exista nici adevăr pe care minciunile să îl poată ascunde cu eficacitate. Irealitatea eului nu se neagă prin cuvinte, şi nici înţelesul lui nu este clar din cauză că natura lui pare să aibă o formă. Cine poate defini nedefinibilul? Şi totuşi, există chiar şi aici un răspuns.

4.           De fapt, nu putem construi o definiţie pentru ce este eul, dar putem spune ce nu e.

Iar asta ni se arată cu perfectă claritate. De aici deducem tot ce este eul. Priveşte-i opusul, şi poţi vedea singurul răspuns cu înţeles.

5.           Opusul eului în toate privinţele - origine, efect şi consecinţă - îl numim miracol.

Aici găsim tot ce nu este eul în lumea aceasta. Aici este opusul eului, şi numai aici vedem ce a fost eul, căci vedem aici tot ce a părut să facă, iar cauza şi efectele ei trebuie să mai fie un tot unitar.

6.           Unde a fost întuneric, acum vedem lumina.

Ce este eul?

Ce-a fost întunericul.

Unde este eul?

Unde a fost întunericul.

Ce e acum şi unde poate fi găsit?

Nimic şi niciunde.

Acum s-a făcut lumină: opusul ei a dispărut fără urmă. Unde a fost rău acum este sfinţenie.

       

          Ce este eul?

          Ce a fost răul.

          Unde este eul?

Într-un vis de rău care a părut real doar cât l-ai visat. Unde a fost răstignire stă Fiul lui Dumnezeu.

           Ce este eul?

           Cine are nevoie să întrebe?

           Unde este eul?

Cine are nevoie să caute o iluzie acum că visele au dispărut?

7.           Ce este un miracol?

Tot un vis.

Priveşte însă toate aspectele acestui vis, şi nu vei mai pune nicio întrebare. Priveşte lumea plină de bunătate pe care o vezi întinzându-se înaintea ta în timp ce păşeşti cu blândeţe. Priveşte toate ajutoarele înşirate de-a lungul drumului pe care îl străbaţi, fericit în certitudinea Cerului şi chezăşia păcii. Şi uită-te o clipă şi la ce ai lăsat în urmă în sfârşit şi ai depăşit în fine.

8.           Acesta a fost eul - toată ura crudă, nevoia de răzbunare şi ţipetele de durere, frica de moarte şi impulsul de-a ucide, iluzia lipsei de semeni şi sinele care a părut singur în tot universul.

Miracolul corectează această groaznică greşeală în privinţa ta, cu aceeaşi blândeţe cu care o mamă drăgăstoasă îi cântă copilului ei să se liniştească. Un cântec ca acesta nu e tot ce-ai vrea să auzi? Nu ţi-ar răspunde la tot ce te-ai gândit să întrebi şi nu ar face fără noimă chiar şi întrebarea?

9.           Întrebările tale nu au răspuns, fiind făcute să reducă la tăcere Vocea lui Dumnezeu, care le pune tuturor o singură întrebare:

      „Eşti gata să Mă ajuţi să mântuiesc lumea?"

Pune-ţi această întrebare în loc să întrebi ce este eul, şi vei vedea numaidecât o strălucire venind să acopere lumea pe care a făcut-o eul. Niciun miracol nu i se refuză acum nimănui. Lumea e mântuită de ce-ai crezut că este. Iar ce este e total necondamnat şi întru totul pur.

10.                       Miracolul iartă, eul osândeşte.

Nici unul, nici altul nu trebui definit decât aşa. Oare poate să existe însă o definiţie mai sigură sau mai aliniată cu ce e mântuirea? Problema şi răspunsul stau laolaltă aici şi, acum că s-au întâlnit în sfârşit, alegerea e clară. Cine alege iadul când l-a recunoscut? Şi cine nu ar mai merge încă un pic când i-e dat să înţeleagă că drumul este scurt şi are ca ţintă Cerul?

Curs de Miracole

MINTE - SPIRIT

1.           Termenul minte e folosit pentru a reprezenta agentul activator al spiritului, care îi furnizează energia creatoare.

Când e scris cu majusculă, termenul se referă la Dumnezeu sau la Cristos (adică, Mintea lui Dumnezeu sau Mintea lui Cristos). 

Spiritul - este Gândul lui Dumnezeu, creat de El după Propria Lui asemănare. 

Spiritul unificat - este unicul Fiu al lui Dumnezeu, sau Cristos.

2.           În lumea aceasta, deoarece mintea e scindată, Fiii lui Dumnezeu par să fie separaţi. Iar minţile lor nu par să fie unite.

În această stare iluzorie, conceptul de „minte individuală" pare să aibă înţeles. De aceea, e descrisă în curs de parcă ar avea două părţi:

      spiritul şi eul.

3.           Spiritul e partea care mai este în contact cu Dumnezeu prin Spiritul Sfânt, Care Îşi are locul în această parte, dar vede şi cealaltă parte.

Termenul „suflet" nu se foloseşte decât în citate luate direct din Biblie, datorită caracterului său extrem de controversat Acesta ar fi însă un echivalent al „spiritului", cu menţiunea că, fiind ceva ce ţine de Dumnezeu, este veşnic şi nu s-a născut niciodată.

4.           Cealaltă parte a minţii este complet iluzorie şi face numai iluzii. Spiritul îşi menţine potenţialul de-a crea, dar Voia lui, care este a lui Dumnezeu, pare să fie încătuşată cât timp mintea nu e unificată.

Creaţia continuă neabătută pentru că aceasta e Voia lui Dumnezeu. Voia aceasta este mereu unificată şi, de aceea, nu are niciun înţeles în această lume. Ea nu are opus, şi nici grade.

5.           Mintea poate fi corectă sau greşită, în funcţie de vocea pe care o ascultă. 

Mintea corectă ascultă ce spune Spiritul Sfânt, iartă lumea şi, prin viziunea lui Cristos, vede lumea reală în locul acesteia.

Aceasta e viziunea finală, ultima percepţie, condiţia în care Dumnezeu Însuşi face pasul final. Aici sfârşesc laolaltă timpul şi iluziile.

6.           Mintea greşită ascultă ce spune eul şi face iluzii; percepând păcatul, justificând mânia şi văzând vinovăţia, boala şi moartea ca lucruri reale.

Atât lumea aceasta, cât şi lumea reală sunt iluzii, pentru că mintea corectă trece pur şi simplu cu vederea, sau iartă, ceea ce nu s-a petrecut nicicând. De aceea, ea nu e Unitatea mentală a Minţii lui Cristos, a Cărui Voie e una cu a lui Dumnezeu.

7.                     În lumea aceasta, singura libertate rămasă e libertatea de-a opta, mereu între două opţiuni sau două voci.

Voia nu e implicată în percepţie la niciun nivel şi nu are nimic de-a face cu opţiunea. Conştiinţa este mecanismul receptiv, primind mesaje de sus sau de jos; de la Spiritul Sfânt sau de la eu. Conştiinţa are niveluri şi conştienţa poate varia foarte drastic, dar nu poate transcende tărâmul perceptual. La cel mai înalt nivel, devine conştientă de lumea reală şi poate fi instruită să o facă tot mai mult. Dar însuşi faptul că are niveluri şi poate fi instruită demonstrează că nu poate atinge cunoaşterea.

Curs de Miracole

Doar eul pune întrebări, pentru că numai eul pune la îndoială

1.           Preocuparea acestui curs nu este speculaţia filozofică, nici terminologia precisă.

Preocuparea lui e numai Ispăşirea, sau corecţia percepţiei. Iertarea este mijlocul prin care se realizează Ispăşirea. Structura „conştiinţei individuale" e absolut irelevantă, fiind un concept ce reprezintă „greşeala originară" sau „păcatul originar". Studierea greşelii în sine nu duce la corecţie, dacă vrei să reuşeşti cu adevărat să treci greşeala cu vederea. Cursul urmăreşte tocmai acest proces de trecere cu vederea.

2.           Toţi termenii sunt potenţial controversaţi, iar cei ce caută controversă o vor găsi.

Însă şi cei ce caută clarificare o vor găsi. Dar trebuie să fie dispuşi să treacă controversa cu vederea, recunoscând că e un mecanism de apărare împotriva adevărului, sub forma unei manevre procrastinatoare. Consideraţiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credinţă şi pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci şi necesară. Tocmai spre această trăire e îndreptat cursul. Numai aici devine posibilă consecvenţa, pentru că numai aici ia sfârşit incertitudinea.

3.           Cursul acesta rămâne în cadrul eului, unde e nevoie de el.

Preocuparea lui nu constituie ce e dincolo de toată greşeala, deoarece e conceput doar pentru a orienta în această direcţie. De aceea se foloseşte de cuvinte, care sunt simbolice şi nu pot exprima ce se află dincolo de simboluri. Doar eul pune întrebări, pentru că numai eul pune la îndoială. Odată ce s-a pus o întrebare, cursul pur şi simplu dă un alt răspuns. Şi totuşi, răspunsul acesta nu încearcă să recurgă la inventivitate sau ingeniozitate. Acestea sunt atribute ale eului. Cursul e simplu. Are o singură funcţie şi un singur obiectiv. Numai aspectul acesta îi rămâne întru totul consecvent, pentru că numai acesta poate să fie consecvent.

4.           Eul va cere multe răspunsuri pe care cursul acesta nu le dă.

El nu recunoaşte ca întrebări simpla formă a unei întrebări la care e imposibil să răspundă. Eul poate întreba: „Cum s-a produs imposibilul?", „Cui i s-a întâmplat imposibilul?", şi poate să o întrebe sub numeroase forme. Dar nu există un răspuns, ci numai o trăire. Caută numai asta, şi nu lăsa teologia să te reţină.

5.           Vei observa că accentul pus în curs pe chestiuni de structură nu ţine mult şi apare doar la început. 

Dispare la scurt timp după aceea, pentru a face loc învăţăturii centrale. Fiindcă ai cerut lămuriri însă, iată - în cele ce urmează - câţiva dintre termenii folosiţi.

Curs de Miracole 

Să fii sub îndrumarea Spiritului Sfânt

1.           Manualul acesta nu îşi propune să răspundă la toate întrebările pe care le-ar putea pune profesorul şi elevul.

De fapt, el acoperă doar câteva dintre cele mai evidente, sub forma unui scurt rezumat al celor mai importante concepte din text şi din culegerea de exerciţii. Manualul nu e un substitut pentru nicicare dintre ele, ci doar un supliment. Deşi se numeşte manual pentru profesori, trebuie să ţinem minte că numai timpul desparte profesorul de elev, aşa că diferenţa e temporară prin definiţie. În unele cazuri, poate fi util ca elevul să citească mai întâi manualul. Alţii ar putea să beneficieze mai degrabă dacă încep cu culegerea de exerciţii. Iar alţii pot avea nevoie să înceapă la nivelul mai abstract al textului.

2.           Care este pentru care?

Cine ar beneficia mai mult doar din rugăciuni?

Cine are nevoie doar de un surâs, fiind încă nepregătit pentru mai mult?

Nimeni să nu încerce să răspundă la aceste întrebări de unul singur. Cu siguranţă, niciun profesor de-al lui Dumnezeu nu a ajuns până aici fără să îşi dea seama de acest lucru. Programa este extrem de individualizată, şi toate aspectele se află sub îngrijirea şi îndrumarea Spiritului Sfânt. Întreabă, şi El îţi va răspunde. Răspunderea este a Lui, şi numai El e în măsură să Şi-o asume. E funcţia Lui să o facă. E funcţia ta să laşi întrebările pe seama Lui. Vrei să răspunzi de decizii despre care înţelegi atât de puţin? Bucură-te că ai un Profesor Care nu poate face nicio greşeală. Răspunsurile Lui sunt corecte întotdeauna. Ai spune asta despre ale tale?

3.           Există un alt avantaj - unul foarte important - în a-ţi lăsa deciziile pe seama Spiritului Sfânt cu frecvenţă tot mai mare.

Poate că nu te-ai gândit la acest aspect, dar poziţia lui centrală este evidentă. Să urmezi călăuzirea Spiritului Sfânt înseamnă să te laşi absolvit de vinovăţie. Este esenţa Ispăşirii. Este nucleul programei. Uzurparea imaginară a funcţiilor ce nu îţi aparţin stă la baza fricii. Toată lumea pe care o vezi reflectă iluzia că ai săvârşit lucrul acesta, făcând inevitabilă frica. Să restitui funcţia Cui Îi aparţine înseamnă, aşadar, să scapi de toată frica. Şi tocmai asta permite să îţi revină amintirea iubirii. Să nu crezi, atunci, că este necesar să urmezi călăuzirea Spiritului Sfânt pur şi simplu din cauza propriilor tale inadecvări. Ea este ieşirea ta din iad.

4.           Iată din nou paradoxul la care se tot fac referiri în curs.

Să spui: „Nu pot să fac nimic de la mine" înseamnă să obţii toată puterea. Şi totuşi nu e decât un paradox aparent. În felul în care te-a creat Dumnezeu, ai toată puterea. Chipul pe care l-ai făcut tu din tine nu are. Spiritul Sfânt ştie adevărul despre tine. Chipul pe care l-ai făcut tu, nu. Dar, în ciuda ignoranţei lui evidente şi totale, chipul acesta crede că le ştie pe toate pentru că tu i-ai dat această credinţă. Asta predaţi tu şi lumea care a fost făcută să susţină ce predai. Dar Profesorul Care ştie adevărul nu l-a uitat. Deciziile Lui le aduc foloase tuturor, fiind întru totul lipsite de atac. Şi, de aceea, incapabile să stârnească vinovăţie.

5.           Cine îşi asumă o putere pe care nu o are se amăgeşte. Dar să accepte puterea care i s-a dat de Dumnezeu nu înseamnă decât să îşi recunoască propriul Creator şi să Îi accepte darurile.

       Iar darurile Lui nu au limite.

Să Îi ceri Spiritului Sfânt să decidă în locul tău înseamnă, pur şi simplu, să îţi accepţi adevărata moştenire. Oare înseamnă că nu poţi să spui nimic fără să Îl consulţi pe El? Sigur că nu! Aşa ceva nu ar fi practic, iar cursul de faţă se ocupă îndeosebi de ce e practic. Dacă ţi-ai făcut o obişnuinţă din a cere ajutorul când şi unde poţi, poţi avea încredere că ţi se va da înţelepciune atunci când ai nevoie. Pregăteşte-te pentru asta în fiecare dimineaţă, aminteşte-ţi-L pe Dumnezeu când poţi în cursul zilei, cere ajutorul Spiritului Sfânt când îţi este cu putinţă şi mulţumeşte-I noaptea că te-a călăuzit. Şi încrederea îţi va fi cu adevărat bine întemeiată.

6.           Nu uita că Spiritul Sfânt nu Se bazează pe ce spui.

Îţi înţelege rugăminţile inimii şi le răspunde. Înseamnă oare că, atâta timp cât îţi rămâne atrăgător atacul, El va riposta cu un rău? Nicidecum! Căci Dumnezeu I-a dat puterea să traducă rugăciunile inimii tale în limba Lui. EL înţelege că un atac e o chemare de ajutor. Şi ripostează, în consecinţă, oferindu-Şi ajutorul. Dumnezeu ar fi crud dacă ar lăsa cuvintele tale să le înlocuiască pe ale Lui. Un tată iubitor nu îşi lasă copilul să îşi facă rău sau să îşi aleagă propria distrugere. Deşi el poate cere să îşi facă rău, tatăl lui tot îl va proteja. Şi cu cât mai mult de-atât Îşi iubeşte oare Fiul Tatăl tău?

7.           Adu-ţi aminte că eşti complinirea şi Iubirea Lui.

Adu-ţi aminte că slăbiciunea ta este puterea Lui. Dar să nu citeşti asta în grabă sau greşit. Dacă puterea Lui este în tine, ce percepi ca slăbiciunea ta nu e decât iluzie. Iar El ţi-a dat mijloacele pentru a o demonstra.

Cere-I Profesorului Său lucrurile toate, şi lucrurile toate ţi se dau.

Nu în viitor, ci imediat, acum.

Dumnezeu nu aşteaptă, căci aşteptarea presupune timp, iar El este atemporal.

Uită-ţi chipurile prosteşti, senzaţia de slăbiciune şi frica de rău, visele de pericol şi „prejudicii" selectate. Dumnezeu nu Îşi cunoaşte decât Fiul, iar el este aşa cum a şi fost creat. Cu încredere te pun în Mâinile Lui şi aduc mulţumiri pentru tine că e aşa.

8.           Şi acum în tot ce faci fii binecuvântat.

Dumnezeu la tine vine să ajuţi la mântuirea lumii.

Profesorul lui Dumnezeu, El îţi oferă mulţumiri,

Şi toată lumea stă tăcută in harul

Pe care îl aduci tu de la El. Eşti Fiul Lui pe care îl iubeşte,

Şi ţie îţi este dat să fii mijlocul

Prin care Se aude în lume Vocea Lui,

Să se încheie toate câte ţin de timp; să pună capăt

Tuturor celor văzute şi să desfacă

Tot ce este schimbător. Prin tine se vesteşte

O lume nevăzută, neauzită, dar cu adevărat aici.

Sfânt eşti; şi, în lumina ta, lumea îţi

Reflectă sfinţenia, căci nu eşti

Singur, şi nici fără prieteni. În numele tău aduc mulţumiri

Şi mă alătur eforturilor tale în folosul Lui,

Ştiind că ele sunt, deopotrivă, în folosul meu

Şi al tuturor celor care merg la Dumnezeu cu mine.

                      AMIN